VOTEAZǍ

Iatǎ-ne ajunşi la etapa a doua a concursului lansat de K.R.U.G.Timişoara. Avem nouǎ participanţi voinici cu care ne mândrim şi pe care îi apreciem pentru curajul de a se lǎsa antrenaţi într-o discuţie filozofico-religioasǎ.

Etapa aceasta constǎ în alegerea celor mai justificate lucrǎri, care transpun cel mai bine reflexia personalǎ asupra Sǎrbǎtorilor Pascale. Mai jos este grila de votare. Fiecare adresǎ IP poate vota trei lucrǎri, dar nu aceeaşi lucrare de trei ori.

În 12 aprilie 2010, la Atelierele Kairos din B-dul Cetǎţii, nr.17/A, et.2, va avea loc Simpozionul I K.R.U.G.Timişoara, care se va desfǎşura între orele 19-21. Va avea loc şi lansarea primei grafocǎrţi din istoria publicisticǎ – şi dacǎ nu ne credeţi, daţi un “search” pe Google. 🙂

Vǎ dorim Sǎrbǎtori Pascale autentice!
Echipa K.R.U.G.Timişoara

 

Eseu Nr.107-RGS

Pastele-miracolul supravietuirii

A supravietui sau a supra-vietui. A trai intens, a te bucura de fiecare moment sau a astepta placid sa treaca. Sa-ti spui la capatul unei zile: a mai trecut. Sa adorm cat de repede, poate visez ceva frumos.

Sarbatorile prilejuite de Inviere trezesc oamnii din aceasta amorteala. Zilele traite confuz pana in acel moment capata alt inteles. Acum se fac bilanturi. Se rememoreaza, se discuta.

Pastele este trait de multi ca un miracol. Inteleasa sau ninteleasa din punct de vedere teologic aceasta sarbatoare are pentru multi oameni aceeasi semnificatie: de renastere, de speranta, de reluare a unor cicluri si traditii.

Sentimentul de vina se afla cuibarit in sufletul fiecaruia dintre noi. Vina fata de propria persoana, vina de a te autoinvinovati, vina de a nu putea face fata vietii publice. Fiecare isi percepe vina altfel. Hristos vine si ne absolva de pedeapsa.

Exista si mici gesturi reparatorii pe care fiecare le poate face. Dar moartea este ceva iremediabil. Pentru ea nu exista antidot. De aceea Invierea nu cere neaparat intelegere. Ea pur si simplu:este. Se sarbatoreste.Ea reprezinta punctele de suspensie dintre viata si moarte. Viata se opreste in loc pentru a intelege mai bine semnificatia comuna a mortii. Exista cineva care a reusit sa o anuleze. Putini se intreaba:De ce a vrut cineva sa faca acest efort?

Moldova: In acest colt de tara pomana are o semnificatie aparte. Pomana este un gest reparator. Ea nu rezolva neaparat o problema de fond. Pomana functioneaza foarte bine ca un analgetic. Face viata mai suportabila.Pastele este prilej de a face pomana celor nevoiasi. Cei care pot fac bucate in exces fata de nevoile lor. Cei care nu pot primesc cu bucurie. E un schimb :cel care ofera bucatele primeste in schimb recunostinta si-si creaza un confort sufletesc. A darui constituie o sursa de bucurii. Acest schimb ii aduce pe oameni laolalta.aici cadourile de Pasti nu sunt atat de importante. De pomana se dau in primul rand alimente in aceasta perioada.

Aici Marile Sarbatori mai primesc o noua si nesperata semnificatie. Mama care-si strange din nou copiii in brate, tanarul care vine de peste hotare si se uita din nou in ochii iubitei. Revenirea acasa. Romanii plecati pretudindeni revin acasa. Ei reprezinta mandria celor de acasa, ei aduc noul si belsugul. Pentru unii copii Saptamana Mare capata semnificatia Zilelor Celor Mai Mari: cand au stat pe genunchii parintilor, cand au fost asculatati, cand nu-i mai oboseau pe cei ramasi acasa. Au venit acasa parintii lor de la munca special pentru ei. Atunci copilul se simte centrul universului. Sigur ca atunci copilul va intelege ca Hristos a murit pentru el. Da, pentru mine a murit, ca sa poata fi sarbatoare, ca sa vina tata si mama acasa si ca sa-mi aduca cadouri. Ca sa pot merge la scoala si arata colegilor adiadsii primiti din Italia de Paste de la mama si tata, noul ghizdan primit tot de Paste, creioane si caiete noi cu inscriptii originale. Aceste lucrusoare vor redefine copilul in cercul de apropiati, ele vor constitui suportul pentru supravietuirea lui pana la urmatoarea vizita.

Mai are loc si o a doua miscare: de la oras la tara. La sat in parfumul de lenjerie spalata cu sapunul de rufe si somnul adanc sunt datatoare de energie. Fiecare se cunoaste inca cu fiecare. Comunicarea este mult mai personala, dar totodata se face cu mai multe menajamente. Din apartamentul de la Chicago la casa de lut distanta se micsoreaza.din laboratoare sophisticate cercetatorul se intoarce in bucataria mamei.  Altarul mamelor este bucataria. Gustul, mirosul vin sa completeze o harta. Ele vin sa fixeze mai bine repere. Daca ai uitat locul poate-ti vei aminti mirosul. Daca ai uitat si locul si mirosul poate gustul te va face sa te intorci.Gustul unor bucate te vor rechema din nou la mama. Fericit poti spune tuturor pe strada in limba maternal Hristos a inviat. Pentru cel plecat inseamna si o celbrare a limbii. Este o noua asezare a sunetelor.  pe care le  auzi. Lucrui pe care le credeai uitate le faci cu usurinta in mod reflex din nou.

Dar zilele acestea din perioada acestor sarbatori constituie si un test social. Daca o anume persoana si-a insusit obiceiurile si traditiile locului. Daca are cunostinta despre si aplica. Astfel iti demonstrezi apartenenta. Faci ceea ce fac toti. Si daca deja faci ceea ce fac toti. Oare faci bine? Depinde in ce cerc evoluezi. Daca esti educator vei fi evaluat de micutii tai invatatacei care transmit din clasa mai departe acasa, daca esti preot asisti la framantarile oamenilor, sa faci in asa fel incat Pastele sa fie cat mai luminoase.

Tehnologia isi aduce un mare si important aport. Se fac schimburi de sms-uri , se transmit si copiaza formule de felicitare de Pasti. Urarea de Pasti  capata o importanta la fel de mare ca si Sarbatoarea in sine. Astfel are loc o metasarbatoare. Este sarbatoarea bunavointei, a umanului, a altruismului.

Invierea are si valente terapeutice. Cei care sunt singuri nu mai simt asta atat de acut.Este prilejul de a relua vechi prietenii. Caci de Paste totul este iertat. Poti scrie o felicitare unui fost dusman, sau poti tese o punte acolo unde o relatie functiona mai subred. Sau poti dimportiva testa o relatie, cunoscandu-ti astfel partenerul mai bine dar si cunoscandu-te mai bine. Sau poti opta sa ramai singur. Singuratatea devine acum optionala, este mai usor sa ti-o asumi. Caci Invierea inseamna in primul rand reculegere, introspectie. Prin raportarea la spiritualitate ne inaltam. Sa ramai singur inseamna sa poti sa-l auzi mai bine pe Dumnezeu. Sa te afiliezi unui grup inseamna sa-l poti celebra mai bine pe Dumnezeu.

Varstnicii sunt ascultati cu mai multa smerenie. In jurul lor se strang mai multe generatii. Acum pot da sfaturi sau pot rememora amintiri. Familiile se strang laolalta pentru a stabili noi prioritati.

Se redescopera valori umane uitate, se readuc in scena poeti, analisti, savanti, politicieni, istorici.

Pastele aduce mai multa lumina in case, alunga raul, dusmania si ura. Ura este ca o carie , care nedescoperita la timp a distrus lacasul inainte sa fie descoperita. Vecina cu ea sunt ipocrizia, reaua crestere, pervertirea scopurilor si reaua credinta. Si cei considerati rai si care stiu foarte bine aceasta au acum curajul de a redeveni buni. Schimbandu-si infatisarea si stilul ei nu mai risca in aceste zile sa trezeasca reactii de mirare. E mai grea de suportat mingaierea de dupa un pumn decat pumnul in sine. Dar cel care sties a ierte oprimeste sip e aceasta tacut.

Puterea iertarii este cea care il intareste cu adevarat pe om. Bunatatea este ca sangele care curge prin corpul Iertarii. Afi bun inseaamna inceputul care poate duce la Iertare. Dupa ce ierti esti mai bogat. Ti-ai reglat conturile cu lumea. Ti-ai creat un cont in care ti se pot vira cadourile de bine, de intelegere, de calm si de frumos, necesare in orice act de creatie uman.

Cedi care vorbesc mai multe limbi se comporta diferit in functie de limba in care vorbesc la un moment dat. Cand ne rugam in limba romana devenim duiosi, sensibili, atenti la nuante si incantati de detalii. Aceasta limba ne apropie de firescul lucrurilor, de natura, de izvoarele omenirii, de parfumul padurilor, de susurul raurilor, si de galbenul graului, de albastrul si maretia cerului. Limba romana este raiul semnificatiillor multipele si ofera bucuria exprimarii vii, reprezinta taramul de unde putem alege spre a oferi vesmantul cel mai de pret al gandurilor noastre indraznete: Cuvantul care zideste.

Eseu Nr. 654-TRV

Pastele mit sau realitate?

Se aude soneria pentru familia Popescu,e zi de mare sarbatoare.Azi il vor prezenta prietenilor,lor pe  noul membru al familiei,pe micutul Dan.Au organizat o mare petrecere in cinstea iubitului lor  copilas si au invitati multi.
S-au pregatit cu multe bunatati si au imbracat cele mai frumoase haine si totul este pregatit in cele mai mici detalii pentru o zi perfecta.Bebelusul sta cuminte pe pat si priveste linistit toata agitatia din jurul lui.Le zambeste parintilor si adoarme.Sosesc invitatii si toti ii felicita pe parinti le impartasesc sincer bucuria,invitatii sosesc pe rand si aseaza hainele pe marginea patului si pentru ca cel mic dormea merg cu totii sa se bucure in sufragerie de aceasta mare sarbatoare.
Pe masura ce timpul trece,sosesc si alte persoane care se alatura la masa.Dupa un timp cineva il pomeneste pe sarbatorit;cu totii realizeaza ca trebuia sa se trezeasca de mult ,dar nimeni nu la auzit .Speriata,mama alearga la patul copilului dar era prea tarziu,micutul era de mult sufocat de greutatea paltoanelor  pe care musafirii le-au asezat pe pat,neglijenti si grabiti sa petreaca.
Este o poveste trista dar care reflecta atitudinea pe care  multi dintre noi o avem vizavi de sarbatoarea Pastelui.In societatea actuala,suntem incurajati sa sarbatorim,ne plac sarbatorile,ne tonifica si ne bine dispun;imprumutam sarbatorile altor popoare, in principiu ne place sa sarbatorim indiferent de motiv.Nu mai are relevanta esenta,si ce sarbatorim ci faptul ca o facem.Cu totii suntem atat de prinsi de avalansa de traditii si obiceiuri,care trebuiesc respectate(oua rosii,drob,miel,pasca,iepuras,cadouri,etc.)incat atentia noastra este captata doar de fatada sarbatorii ci nu de esenta ei si a ce sarbatorim de fapt.
Pentru evrei,sarbatoarea Pastelui are o deosebita importanta pentru ca reprezinta trecerea de la robie la libertate;pentru noi ca popor crestin Pastele simbolizeaza trecerea de la moarte la viata.De fapt,noi, prin paste noi sarbatorim adevarul pe care se bazeaza crestinismul si anume ca Isus a inviat si noi ne inchinam unui Dumnezeu viu.
Tot acest fenomen care inca exista (faptul ca unii oameni tin postul Pastelui,ca se purifica,incearca sa fie mai  buni) ar trebui sa ne insoteasca tot anul, sa nu uitam ca moartea si invierea lui Isus ne da noua iertare si speranta.Sarbatoarea Pastelui ar  trebui sa fie o realitate si o practica constanta indiferent de anotimp.
Ca si in povestirea de mai sus ,paradoxul este ca desi  micutul era centrul si motivul sarbatorii, ceilalti s-au lasat coplesiti de maretia petrecerii  si  si-au abatut atentia de la scopul pentru care erau acolo iar copilul a murit din cauza nepasarii lor .Acelasi lucru se poate transpune si in isteria care se creaza in societate in apropierea sarbatorilor astfel incat oamenii sunt atat de preocupati sa respacte si sa puncteze toate  cerintele care sunt  impuse de traditiile noastre (care unele nici nu stim ce reprezinta) incat majoritatea dintre noi  nu ne mai gandim  cu adevarat ce reprezinta Pastele pentru noi,iar unicul nostru scop este “sa fim la inaltime in cazul in care avem musafiri”.Sigur Isus doreste sa ne amintim de el,de felul in care a murit si a inviat,de ce a murit si a inviat,poate ca in cer ar fi mai mare sarbatoare de Pasti daca pe pamant ar si mai multa recunostinta de darul lui Dumnezeu ,dar noi traim pe pamant si respectam (majoritatea) normela impuse de societate care inevitabil ne indeamna la sarbatori imbelsugate,bucate traditionale nesanatoase, abuz de alcool,voie buna si distractie, in timp ce Dumnezeu doreste de la noi o atitudine recunoscatoare,rugaciune si cumpatare.
E frumos sa ne bucuram alaturi de familie,prieteni la masa de Pasti,dar sa nu-l lasam pe sarbatorit afara si sa pretindem ca poftele si placerile noastre sunt inchinate lui.
Incet dar sigur,un eveniment(cel mai important de pana acum petrecut in lume) incepe sa paleasca in fata proprilor noastre placeri,iar pentru multi este doar un prilej de (odihna ,concedii, poate prime).Iar  pentru copii nostrii incepe sa fie doar iepurasul ,cadouri ,vacanta,etc.
Este Pastele un mit sau o realitate?
Depinde de fiecare persoana cat se raporteaza la realitatea pe care o reprezinta Pastele.
Pentru o societate atat de alerta ca cea in care traim este bine totusi ca in preajma sarbatorilor inca na mai inghesuim prin biserici.Ca ne injuram ,suntem rai si nervosi,mitocani si agresivi,nu mai conteaza.Doar  ne imbulzim sa luam lumina,sa o ducem in case,sa o raspandim in jurul nostru, sa  fim un exemplu pentru cei din jur.Multi nu mai cred in aceasta sarbatoare,pentru ei e doar un mit,o practica veche pe care unii o respecta, altii o accepta, da prea putini o  traiesc. Dumnezeu ,prin Isus ne cheama la viata la o traire noua si de calitate complet diferita de ce am trait pana acum.Nu este prea tarziu sa luam in serios insemnatatea Pastelui si sa incepem sa traim realitatea pe care o reprezinta.Un prim pas ar fi sa le explicam copiilor nostrii care este esenta intregii agitatii ce se creeaza in jurul Pastelui apoi am putea chiar noi sa ne trezim la realitate si sa sarbatorim cu adevarat cea mai importanta si decisiva actiune a lui Dumnezeu care a facut-o de dragul omenirii.
Stam in pragul implinirii a peste 2 milenii de cand Dumnezeu si-a jertfit singurul sau fiu , l-a sacrificat de buna voie pentru noi iar el a implinit voia tatalui Sau.
Pastele vor vani si vor trece, depinde de noi de fiecare cum traim aceasta realitate. Acceptam jertfa lui Isus si  sacrificiului Lui ,ne dorim viata si lumina pe care el ni le ofera,vrem calitate si excelent,sau ramanem la viata noastra mediocra inconjurati de vin,oua rosii,pasca,miel,cozonac,si lasam aceste lucruri sa ne acapareze?

Eseu nr.819-IND

Paştele între basm şi realitate

Păreri împărtăşite

Sfintele Paşte este un eveniment întâmpinat cu mare drag de creştinii-ortodoxi, reprezentând un moment de linişte sufletească şi de bucurie în familie. Povestea lui ar părea una de basm deşi există multe dovezi plauzibile: de la scrierile apostolilor până la relicve antice ( bucăţi din crucea Mântuitorului). Într-un fel se împleteşte nevoia acută a omului de iubire şi odihnă, lucruri rar întâlnite în vremurile noastre( vremuri în care timpul ne ghidează viaţa), cu realitatea dovedită atât material cât şi psihic. De-a lungul timpului din această poveste, legendă sau chiar adevăr, au izvorât multe alte basme adiţionale care aproape că nu au nici o legătură cu adevăratul eveniment cum ar fi Iepuraşul de Paşte şi colorarea ouălor nu numai în roşu ci şi în alte culori care ar putea determina mulţi copii să uite de adevărata semnificaţie a sărbătorii originale. Deşi împrumuturile de tradiţii nu au fost de bun augur, ele   s-au integrat rapid în cultura noastră şi în sufletul nostru asemenea unei pânze de paianjen. Posibil ca în acest sens omul să fi simţit nevoia de a „îmbunătăţi” vechiul, de a aduce pe cât mai multe sărbători noi-nouţe pe atât de multă fericire şi împlinire. Nimeni nu ştie cu exactitate, dar un lucru este sigur: fie că a fost un lucru bun, fie că a fost un lucru rău, Sacrificiul Mântuitorului nu a s-a uitat niciodată, fapt pentru care atât adulţii cât şi copii proslăvesc anual tot binele făcut speciei umane şi dragostea pe care Tatăl Nostru Ceresc ne-o poartă.

Şi totuşi în mintea unora dintre noi ar răsări întrebarea: „Oare acest eveniment a avut vreo urmare sau a fost concepută de dragul concepţiei, asemenea arhicunoscutului Iepuraş de Paşte?”. Dacă privim atent în istorie putem observa un detaliu cu adevărat marcant. Înainte de Hristos oamenii erau derutaţi şi greşit influenţaţi de eretici, fapt pentru care au apărut felurite aşa zise religii cum ar fi: astrologia, alchimia, idolii ba chiar divinizarea regelui. Urmarea? Sinuciderile în masă, abuzurile făcute de regii ce se credeau zei, excluderea poveţelor date de proroci. Chiar dacă de pe atunci exista şi adevărata credinţă ea era  pusă la îndoială aşa cum sunt puse la îndoială în zilele noastre trucurile cu cărţi. Nu spun că după această mare tămăduire nu au mai existat lucruri rele sau păcate, ci spun că mulţi oameni s-au unit prin suferinţă şi prin durere datorită credinţei ce le oferea răsplata divină.

După Răstignirea lui Hristos apostolii au pornit prin întreaga lume pentru a răspândi învăţăturile Domnului. De aceea sărbătoarea numită de noi Paşte, este aşteptată cu nerăbdare şi de alţi oameni de pe glob, majoritatea dorind să se diferenţieze de ceilalţi adăugând tradiţii şi obiceiuri diferite, care mai apoi s-au transmis din generaţie în generaţie. Spre exemplu, în Finlanda exista obiceiul „Săritului peste foc „ despre care se spune că alungă vrăjitoarele, în Spania toţi oamenii defilează îmbrăcţai în schelete, executând aşa zisul dans al morţii, în Marea Britanie sunt aleşi doi bărbaţi pentru a împărţi femeilor portocale în schimbul unui sărut sau acea vorbă pe care mereu o auzim de la bunicii noştri cum că în Joia Mare spiritele morţilor se întorc pe Pământ pentru a primi Lumină. Totuşi, există o datină care este pe cât de ciudată pe atât de barbară…în Cehia se spune că de Lunea Paştelui femeile trebuie bătute cu biciul pentru a-şi menţine frumuseţea şi sănătatea anul următor.

Aşadar, Paştele este o sărbătoare străveche cu vreo câteva obiceiuri împrumutate. Ceea ce nu înţelegeam eu era, de ce oamenii din ţara noastră în loc să ţină post şi să se roage, căutau să ne îmbogăţească tradiţiile cu lucruri fictive? Oare de ce doreau să înfăptuiască un asemenea păcat? Mi-a luat ceva timp până să-mi pot răspunde la întrebare tot căutând motive care mai de care mai îndrăzneţe. Într-un final, ostenit de atâtă gândire m-am aşezat în pat,  dar acolo răspunsul meu s-a rostogolit de pe noptieră iar cu un pleosc asurzitor a căzut în vraful de cărţi de pe podea.În clipa aceea, când am suspectat cauza care m-a întrerupt din meditaţie, un roi de amintiri s-au trezit în mine. Nu era decât un ou, un ou din lemn. Un ou cu care obişnuiam să trişez în frumosul joc de „ciocnire”, un ou pe care adesea îl frământam în mână aşteptându-l pe Iepuraşul de Paşte. Vai, ce frumos mai era la cinci ani când mă lăudam cu izbândele mele tuturor prietenilor, când nu dormeam nopţile gândindu-mă ce poezie să-i zic Iepuraşului şi mai ales când mâncam gălbenuşul oălor roşii (uram albuşul) în aşteptarea „expediţiei”. Regulile erau simple. Trebuia să mergem pe furiş, în puterea nopţii la Biserică şi să luăm Lumină de la preot, sau de la alţi oameni de bună credinţă. Cu toţii părcă formam o echipă, iar scopul era să aducem flacăra lumânării înapoi acasă fără a se stinge, dar aveam voie şi să ne ajutăm unii pe alţii. Mare bucurie se instaura în casă atunci când ajungeam cu palmele făcute căuş, pline de ceară, având Focul Sfânt în perfectă stare şi ce îmi mai tresălta inima când ascultam sau cântam un cântec vioi numit „Hristos a înviat din morţi” în miez de noapte. Eram prea naiv pentru a putea înţelege profunzimea acestei sărbători, dar cu toate acestea eram fericit. Cu adevărat fericit! Adesea îmi doresc să dau timpul înapoi şi să am din nou acea găndire nevinovată, acea gândire ferită de lumea infectă în care trăim astăzi, dar mă tem că este imposibil. Acesta este răspunsul. Povestea fictivă, acel păcat pe care doream să-l combat nu reprezenta alceva decât o variantă miniaturală şi nevinovată a Paştelui. Poate că omul chiar  creează basme pentru a-şi vindeca afecţiunile, dar niciodată în felul în care noi anticipăm.

Eseu nr. 742-ASE

Motto:

“Realismul este viziunea conform căreialucrurile există într-un mod anume, care e independent logic de orice reprezentare umană.”
John R. Searle

Incontestabil, pentru lumea creştină, sărbătoarea Paştelor este o sărbătoare importantă iar pentru  români este “cea mai mare, mai însemnată, mai sfântă şi mai îmbucurătoare sărbătoare” (S.Fl.Marin). Ca mai toate sărbătorile creştine şi în cea pascală se pot distinge două aspecte: unul profund creştin ce vizează învierea mântuitorului iar celalalt precreştin – referitor la reînnoirea periodică, ciclică a naturii.

Aspectul creştin comemorează evenimente explicabile istoric doar prin prisma credinţei, martiriul şi învierea lui Iisus din Nazareth, numit de discipoli Mesia (“unsul”, “cel consacrat”), cel căruia i-a fost atribuită descendenţa regală prin inscripţia de pe cruce. Din evanghelii nu avem informaţii despre ce credea Iisus despre sine (fiul lui dumnezeu? Mesia?), acţiunile desemnează un trimis al unei puteri mai mari decât Tora, un trimis care îl numea pe dumnezeu cu termenul familiar de “tată” însă nu pare a-şi fi proclamat deschis identitatea de mesia. După moartea pe cruce, discipolii îi afirma învierea după trei zile şi rămânerea printre ei timp de patruzeci de zile. În perioada de început a creştinismului, secta mult mai numeroasă a ebioniţilor îl considera pe Iisus doar profet şi nu credea în învierea lui, învierea fiind pusă în centrul mesajului şi speranţei creştine de Pavel din Tars.

Dacă potrivit credinţei creştine timpul este liniar, agricultura, bântuită de empirism, sesizează ciclicitatea anotimpurilor încă din zorii civilizaţiei. Problema apăruta era legată de diferenţa de dezvoltare istorică între natură şi uman, cum se poate ca natura să fie ciclică iar viaţa finită. Pentru eliminarea ambiguităţii explicaţiile apăreau ca necesare iar cele mai la îndemană, considerând modul primar de reprezentare a lumii, vizau amestecul supranaturalului.

Poveştile, miturile, legendele crează suportul pentru explicarea originii unor lucruri-eveniment prin raportarea la supranatural, la magic. Explicarea se face apelând la sentimente simple, prin derulări primare ale acţiunilor într-un timp mitic, neprecizat, situat de obicei “la începuturi”. Cărţile fundamentale îşi au pornirea în acest illo tempore , “sepher bereshit”, “tep zepi”, “enuma elish” semnificând acelaşi timp al începuturilor, un timp vag şi confuz ce delimitează unul dintre parametrii necesari orientării – timpul. Celălalt parametru, spaţiul, apare ca spaţiu mitic ce delimitează centrul teritoriului jurisdicţiei religiei revelate de Carte.

Fapt social, miturile sunt produsul psihicului. Freud arăta tendinţa psihicului de a-şi reprezenta lumea în conformitate cu dorinţele şi trebuinţele personale, cu activităţile psihice nedirijate de către atenţie. Tendinţa aceasta se exprimă fără restricţie în condiţiile în care legătura logică dintre gândire şi realitate este tulburată sau funcţionează alterat, la un alt nivel. A. Van Genep susţine că timpul de formare a miturile şi legendelor nu s-a încheiat, ci că pornind de la viziuni, halucinaţii şi reverii, “legendele se nasc în fiecare clipă”, apărând ca explicaţii ale unor întâmplări la care cantitatea sau calitatea deficitară de informaţie şi/sau slaba putere de punere în relaţie oferă suportul necesar explicării lumii şi risipirii ambiguităţii. Este ceea ce Th. Ribot numea “raţionament mixt”, un produs în care logica sentimentelor caută când să descopere, când să demonstreze, contribuind la formarea convingerii asupra legitimităţii producţiilor, indiferent de gradul de adecvare la adevărul istoric.

Respectând schemele de formare a miturilor legate de localizare-individualizare-temporaţie-convergenţă dar şi de transpoziţie-contaminare-convergenţă, miturile pascale prezintă caracteristici care nu le alocă aspecte originale. Caracteristicile comune se referă la numărul restrâns de personaje, acţiune limitată la temele importante, realism obţinut prin antiteze brutale, se indică doar trăsăturile esenţiale puternic îngroşate, acţiune liniară concentrată pe cauză-efect, unitatea personajului principal. În acord cu terminologia lui Benigni, aura mitică e obţinută prin megalozie (calitativă şi simbolistă), arheozie şi thaumatozie, observabile pe parcursul evangheliilor. Psihologic, incapacitatea omului obişnuit de a presupune că o personalitate mitică ar putea să dispară, deformează realitatea istorică mutând în/ prin credinţă imortalitatea sau renaşterea într-un viitor neprecizat. Van Genep menţionează că în condiţiile unor anumite grade de civilizaţie guvernate de credinţă, acest fel de orientare mentală corelează invers cu unii factori ai inteligenţei şi cu instruirea.

Religia are în vedere, potrivit lui E. Fromm, orice sistem de idei şi acţiuni împărtaşite de un grup uman care dă individului orientarea şi obiectul satisfacerii trebuinţelor. Psihologic, atunci când vorbim despre credinţa religioasă, la modul general punem în discuţie emotivitatea şi inteligenţa. Trăirile, reprezentările religioase se referă la concepţia despre lume, la reprezentările unor fapte, fenomene, tendinţe de dezvoltare naturale şi sociale datorate unor reflectări deformate ale realităţii. Credinţa este o cale spre cunoaştere care nu necesită dovezi logice, nu este legată de cauzalitate, vizînd adaptarea subiectiv-psihologică la condiţii care depaşesc înţelegerea, explicând experienţele prin care credinciosul trece. În condiţiile adaptării, emoţia este un factor important, compensând deficitul de informaţie în situaţiile necunoscute sau neprevăzute, accelerând şi intensificând reacţiile şi ajutând astfel la finalizarea scopului propus. Reacţiile emoţionale sunt însă rezultat al reprezentărilor şi ideilor proprii. Din punct de vedere social, credinţa religioasă este legată de o stare de spirit, o trăire cu persistenţă variabilă ce reprezintă o manifestare a sentimentelor particulare dar care influenţează toate reacţiile psihice şi lasă o anume amprentă asupra întregului comportament, conferind specificitate personalităţii.

Parte a existenţei, credinţa religioasă apare ca o reacţie la posibilitatea scăzută de a satisface unele trebuinţe prin mijloace reale, de a compensa realitatea existentă. Răspunsurile religioase oferite pentru explicarea realităţilor sociale şi naturale satisfac trebuinţele cognitive. Ritualul, solemnitatea, spaţiul fizic religios conferă împlinirea trebuinţelor estetice. Participarea socială satisface trebuinţa de a comunica, de a împartasi aceleasi idei, trebuinţa de afiliere, de a se simţi apărat şi securizat, consolat în faţa insatisfacţiilor.

Modificarea ierarhiei trebuinţelor denotă o modificare în grade diferite a ierarhiei valorilor, determinând comportamentul individual prin valoarea dominantă sau preponderentă. Moralitatea pendulează între cea heteronomă a primei copilării şi materialismul pragmatic al realităţii înconjuratoare. Experienţele dependenţei din primii ani de viaţă sunt activizate în situaţiile incapacităţii de a rezolva probleme existenţiale sau de adaptare la mediu.

Psihicul uman, potrivit lui C.G. Jung, are în vedere toate procesele psihice, atât cele conştiente cât şi cele inconştiente, animate de o masă psihică slab reprezentată în constiinţă. Fiinţa umană apare alcătuită pe trei planuri – corpul material posesor al instinctelor, sufletul ca personalitate conţinând procesele conştiente şi inconştiente şi spiritul. Spiritul este văzut ca “principiu creator universal, sursă de energie şi inteligenţă… aspect dinamic al psihismului care permite priza de constiinţă”.

Neîncrezător în mamă şi dezamăgit de tatăl preot, simţindu-se despărţit de lumea realităţii conştiente, Jung se întoarce spre inconştientul său ca într-o scăpare spre o lume a viselor, viziunilor şi fanteziilor, lume în care se simţea în siguranţă. Jung este de părere că spiritul reprezintă ansamblul vieţii psihice în al cărei centru se află Dumnezeu, perceput doar psihic, insesizabil fizic. Cu alte cuvinte raţiunea este impermeabilă sesizării noţiunii de Dumnezeu, percepţia acesteia fiind atribuită emoţionalităţii, concluzionând că Dumnezeu este total spirit şi deloc raţiune.

Zona conştienţei este foarte slab reprezentată, este un conştient condus de un eu limitat. Ceea ce contează se află dincolo de conştient, în inconştientul plin de conţinuturi refulate. Conştientul şi inconştientul formează Sinele, concept care-şi înglobeaza eul. Cu Sinele, Jung pune lucrurile în ordine, indicându-l ca imagine a lui Dumnezeu care caută să se reveleze eului. Eul este partea conştientă a personalităţii care se referă la percepţie, memorie, afectivitate şi gândire. Eul nu are o influenţă deosebită asupra psihismului decât în cazul căutarii Sinelui, Jung indicând astfel superioritatea spirituală a omului religios, aflat într-o căutare permanentă de suport spiritual în lupta sa cu puterile lumii interioare. În esenţă, energia psihică ce asigură mecanismele dinamice şi resursele pentru operaţiile personalităţii funcţionează după trei principii fundamentale: al contrariilor, al echivalenţei şi al entropiei. Integrarea conştientului cu inconştientul, numită individuaţie, nivel superior al sănătăţii psihice, vizează actualizarea sau redescoperirea Sinelui prin echilibrarea după cele trei principii fundamentale. Impulsul către individuaţie este înnăscut însă poate fi dublat sau contrazis de învăţare sau experienţă. În sistemul lui Jung, personalitatea poate fi determinată de experienţele copilăriei şi de arhetipuri, de liberul arbitru şi de spontaneitatea ce-şi are originile în arhetipul Umbrei. Cel mai complex stadiu de dezvoltare este transcendenţa, o tendinţă înnăscută spre unitate şi totalitate ce reuneşte toate aspectele opuse din interiorul sistemului de personalitate.

În sistemul personalităţii nu toate acţiunile sunt total conştiente, iar Jung diferenţiază inconştientul personal şi inconştientul colectiv. Inconştientul personal este similar cu preconştientul lui Freud, rezervor al conţinuturilor odată conştiente dar reprimate sau uitate datorită trivialităţii sau acţiunii lor perturbatoare. Inconştientul colectiv însă e cel mai profund şi mai slab accesibil nivel al personalităţii dar şi cel mai controversat şi neobişnuit aspect al sistemului lui Jung. Acesta apare ca o moştenire transmisă de colectivitatea umană fiecărei generaţii prin mecanisme nebănuite, un psihism obiectiv populat de arhetipuri. Arhetipurile reprezintă predispoziţii psihice care conduc oamenii spre un anume fel de răspunsuri faţă de lume. Jung explică natura arhetipurilor prin psihologizarea descrierii lui Freud a instinctelor biologice. Ceea ce se moşteneşte şi transmite nu sunt idei sau imagini ci un potenţial, tendinţe de reprezentări, tipuri generale a unor structuri. Unele pot fi privite în termeni de forme umane (umbra, anima-animus, mama, etc) iar altele sunt reprezentate ca teme cu încărcătură afectivă sau simboluri non-umane (numerele pentru ordine, de ex.). Temele simbolice cele mai des întâlnite se obiectivează în mituri, legende, superstiţii dar şi în opere de artă, vise, viziuni şi halucinaţii.

Dintre arhetipuri, cel mai important este Sinele, unitatea totala şi unificarea, integrarea şi armonia personalităţii totale. Simbolul atribuit poate fi cercul, crucea, mandala, artistul apărând ca un preot al inconştientului, preot care pune în relaţie conştientul din viaţa reală cu arhetipurile inconştientului, energia psihică trecând de la o formă inferioară la una superioară prin creaţia artistică. Sinele include asamblarea şi echilibrarea tuturor elementelor personalităţii. Personificarea reprezentând cel mai bine arhetipul Sinelui poate fi Isus sau Budha.

În lumea reprezentărilor creştine, potenţialitatea realizării unităţii armonioase care figurează Sinele este Isus, în calitatea sa de chintesenţă a individualităţii având ca atribut unicitatea. Sinele psihologic fiind un concept transcendent, exprimând totalitatea conţinuturilor conştiente şi inconştiente, nu poate fi descris decât în temenii atinomiei. Astfel, pentru caracterizarea unui fapt transcedent, toate atributele trebuie completate cu contrariile lor, în acest sistem anticristul fiind Umbra, jumatatea obscură a totalităţii umane, un conţinut al instinctelor animale şi primitive exprimate în comportamentele dăunatoare şi imorale. Apare ca evidentă aserţiunea că, la nivelul inconştientului colectiv, psihologia se confundă cu mitologia.

Pentru ca transcede constiinţa, arhetipul este de esenţă metafizică. Noţiunile de “arhetip” şi “Sine” sunt concepte teoretice, noţiuni calitative necuantificabile. Într-o epocă în care raţiunea şi ştiinţa sunt singurele abordări legitime ale cunoaşterii şi înţelegerii, dovezile prezentate din mitologie şi religie nu sunt concludente, Jung acceptând ca dovezi ştiinţifice evenimente mistice raportate de pacienţii săi. Interesul pentru ideile lui Jung rămân actuale însă în studiul istoriei religiilor, istorie culturală şi filosofie.

Iar din punct de vedere filosofic, Jung are dreptate.

3, 2, 1…

Mai este o zi, o singura zi… O scurtǎ şi freneticǎ zi… O zi în care mai primim eseuri. Şi o zi în care mai primim luminǎ. O zi de graţie. O zi de Vinerea Mare. O zi care în tristeţe îşi are bucuria. O zi în a cǎrei aducere de moarte sǎ ascunsǎ înmiita viaţǎ…

Tărăboi în geometrie

În geometrie e mare tărăboi. De câteva săptămâni Cercul şi Triunghiul Echilateral, figuri de marcă, au intrat în conflict. Punctul a fost desemnat să judece între cele două părţi.
[…]
— Domnule Punct, să ştiţi că Cercul nu e chiar aşa de rotund şi nevinovat precum vrea să pară. Şi eu sunt sătul să fiu atacat, să fiu făcut colţuros, să mi se repete mereu că nu am niciun rol, că îi sunt inferior şi că existenţa mea e fără rost.
[…]

(Bianca Dreavă)

Despre noua rubricǎ…

Am decis sǎ postǎm secvenţe din textele K.R.U.G.-erilor care ni se par valoroase din punct de vedere literar. Vǎ invitǎm sǎ ne demolaţi valorile literare, înlocuind textele din aceastǎ rubricǎ. Evident, cu textele voastre. Haideţi, sǎ creştem!

Program K.R.U.G.Timişoara – 31 martie – 12 aprilie 2010

Vǎ reamintim provocarea lansatǎ de K.R.U.G.Timişoara şi programul activitǎţilor din perioada imediat urmǎtoare:

Înscriere în concurs: prin trimiterea eseurilor pe tema concursului la adresa krugtimisoara@yahoo.com ; acestea sunt acceptate pânǎ în data de 02 aprilie 2010, orele 23:59.

Consultarea Opiniei Publice: Din 02 aprilie 2010 pânǎ în data de 08 aprilie 2010, vor avea loc sesiunile de vot on-line pentru cele mai bune trei lucrǎri.

Anunţare câştigǎtori: În 12 aprilie 2010, în cadrul simpozionului K.R.U.G. ce va avea loc la Atelierele Kairos din B-dul Cetǎţii nr. 17/A, vor fi anunţate lucrǎrile câştigǎtoare. De asemenea, vom dezbate împreunǎ materialul primit, vom cita diferite pasaje din eseurilor primite şi vom savura liniştea pe care literele ne-o aduc într-o ambianţǎ “french”. Vinuri, brânzeturi fine, crackers şi multǎ inspiraţie şi drept liber de exprimare a opiniei…

Surpriza serii: Atât participanţii la concurs cât şi cei prezenţi la simpozion, vor avea parte de o surprizǎ plǎcutǎ: vor vedea lucrǎrile tipǎrile în primul volum de tip “hand-made” – inovaţie pe care K.R.U.G. o aduce pe piaţa internaţionalǎ a graficii volumelor.  Aceste volume “hand-made” sau “hand-written” sunt un tip de “cartografiere” a textului. E o surprizǎ care a „copt” în pântecele noastre şi acum prinde glas…
“Grafocǎrţile” hand-made vor fi distribuite gratuit celor ce participǎ la simpozion – bine-înţeles, se pot obţine semnǎturi de la personalitǎţile literare din juriu şi de la invitaţi, cât şi din partea autorilor eseurilor.
Nu am dorit ca ideea de grafocarte sǎ creascǎ în umbra numelui unei personalitǎţi literare consacrate. Ideea în sine are un potenţial enorm şi vrem sǎ îi dǎm posibilitatea sǎ îşi creeze singurǎ o staturǎ şi o siluetǎ demnǎ de calibrul ei. De aceea, cei ce compun acest prim volum sunt tinerii amatori, tinerii în care ideea de concurs al literelor rezoneazǎ şi explodeazǎ într-o curgere de fraze. Suntem, în spatele minunatelor noastre haine, simpli oameni. Şi vrem ca bucuria noastrǎ literarǎ sǎ fie simplǎ – şi sa demonstreze ce pot face o mânǎ de tineri care iubesc literele pentru ele însele. De aceea, v-am invitat pe voi toţi, cei ce aveţi plǎcerea de a scrie, sǎ vǎ alǎturaţi nouǎ.

K.R.U.G. crede în excelelţa şi suveranitatea Cuvântului – de aceea, ne jucǎm în mica noastrǎ lǎdiţǎ de nisip cu îmblânzitele cuvinte pe care încǎ nu le-am uitat, în drumul nostru hilar spre copalsul şi dispariţia culturii decadente împotriva cǎreia luptǎm; luptǎm cu gesturi literare şi atitudini lirice; cu „obrǎznicie” şi cuvinte de spus.

Vǎ aşteptǎm!

Eseu nr.321-QTR

Am început să cred în ceea ce nu pot demonstra. Am văzut iubire acolo, unde poate nici nu exista. Am căutat adevărul, dar nu l’am găsit. Am pornit în căutarea propriilor sentimente..nu pot spune că m’am rătăcit pe drum sau că nu am găsit ceea ce căutam, căci am fost aici, mereu! Doar că uneori am uitat să trăiesc. Orice ar fi, acum ştiu ce iubesc şi ştiu ceea ce vreau de la viaţă.

Cu paşi mărunţi construiesc un gând mult prea mare pentru lumea asta, care pare să nu mai înţeleagă. Ei nu mai au putere, căci au murit în sufletele noastre, iar oamenilor nu le pasă cât de mult ştii, până în clipa în care ei ştiu cât de mult îţi pasă. Alegem libertatea, alegem să nu mai fim constrânşi de societate, religie sau politică. Are loc un război rece între dorinţă şi raţiune. Care e mai mare? Care învinge? Ochi pentru ochi şi vom pierde lumina? Da, probabil că aşa va fi. Ne pierdem încrederea, ne pierdem credinţa, pierdem ceea ce iubim. Dovedim că suntem buni celor cărora nu le pasă cu scopul de’ai impresiona, uitând cu desăvârşire cine e alături de noi atunci când ne e greu. Am pierdut tradiţia şi pierdem limba, ne stingem cu fiecare zi care trece. Suntem speriaţi de ceea ce nu cunoaştem şi căutăm pacea, doar că pacea nu o vom găsi acolo unde e linişte deplină.. nu! Ea trebuie să ia naştere în interiorul fiinţei noastre. Simţim liniştea atunci când avem conştiinţa curată, atunci când simţim libertatea, atunci când iubim cu adevărat.

Am aruncat o privire în jurul meu cu scopul de’a înţelege ceva ce nu ştiu, şi ceva ce nu pot înţelege, pur şi simplu mă lasă fără cuvinte. Da, e vorba despre religie. Cu siguranţa e şi vina mea. Nu pot spune că sunt un creştin adevărat, mai exact, nici nu ştiu cum ar trebui să fiu. Ştiu doar că sunt aşa cum sunt, si am multe defecte, dar ştiu că am şi calităţi. Am încercat să mă îndrept şi chiar îmi doresc, doar că uneori nu mai rezist, nu mai pot..simt cum cedez şi mă prăbuşesc pe pământul umed, mă murdăresc ca apoi să mă ridic, să uit şi să iert..să merg mai departe!

Până cand inima va înceta să’mi bată, până atunci voi iubi, voi visa şi voi avea încredere. Am prea multă încredere, dar poţi condamna pe cineva pentru credinţa pe care o poartă? Când eram un copil, un suflet curat, nepătat de gânduri negre sau de comportamentul celor din jur, atunci am învăţat să mă rog, să rog..să ştiu să cer atunci când îmi doresc ceva, dar tot o dată, să ştiu să accept când nu primesc ceea ce vreau. E esenţial să şti limita dintre dorinţă şi ceea ce e realizabil.

Religia ne poate influenţa. Am încercat să nu fac diferenţe, căci cu toţii avem un singur Dumnezeu, doar că am tendinţa de’ai acuza pe cei din jurul meu. De ce îi acuz? Care e motivul meu? Să îţi spun sincer, chiar nu e invidie. Viaţa lor e condusă de religie şi obiceiuri care mie mi se par ciudate. Poate e simpla mea părere, poate nu ştiu eu să îi înţeleg aşa cum ar trebui, dar..probabil veţi înţelege pe parcurs ce citiţi despre ce vorbesc. Dacă nu o cunoşteam pe ea, nu mă interesa religia. De fapt, nici acum nu prea îmi pasă. Eu cred doar în ceea ce El ştie că e în sufletul meu. Comportamentul meu nu arată ceea ce simt, cel puţin nu în acest domeniu. Da, aceasta e diferenţa dintre mine şi ea, ne manifestăm credinţa total diferit şi în condiţii diferite. Nu doresc să jicnesc pe nimeni şi chiar nu am nimic împotriva nimănui, dar pentru mine, ceea ce ei numesc “biserică”, nu e altceva decât e o simplă clădire. La fel cum pentru ei, ceea ce eu numesc biserică nu e decât o uriaşă clădire, sau mă rog, ceva de genu. Eu am învăţat să’mi fac cruce, dar ea nu, iar eu nu îmi dedic timpul citind Biblia, însă dacă o voi face, va fi din pură dorinţă. Au un mod diferit de’a percepe lucrurile uitând de faptul că toţi oamenii greşesc. Chiar ea spunea “dacă lumea ar fi perfectă, cu siguranţă eu nu aş mai exista”. Poate greşesc când o condamn, poate greşesc atunci când îi spun că nu e un păcat să bei un pahar cu vin dulce sau că nu e un păcat să dansezi. Nu sunt ca ei, dar nici ca ceilalţi. Mă deranjează faptul că o cunosc şi ştiu ce îi place. Pentru ea acea religie e o piedică. Nu vreau să fiu rea spunând că religia e o piedică, nicidecum, doar că pe ea acea religie nu o lasă să iasă la suprafaţă cu adevăratul ei caracter. Nu vreau ca de aici să reiasă sau să înţelegeţi că e o prefăcută, căci nu e aşa – deşi pentru ea teatrul e ceva firesc – ci pur şi simplu nu are libertatea pe care eu o consider necesară unei adolescente. Nici eu nu sunt de acord cu faptul să mergi prin cluburi şi să îţi faci de cap sau să înjur sau să bei până când nu mai poţi. Avem religii diferite şi totuşi respectâm acest lucru. Suntem decente. Se spune că atunci când iubeşti îi dai celuialt libertate, dar atunci de ce am impresia că uneori, pe ea religia o ţine în lanţuri? Probabil greşesc, uneori chiar nu ştiu ce să spun, poate ar fi mai bine să tac, însă am libertatea de’a mă exprima. Nu vreau să pun prea mare accent pe religii, căci nu despre acest lucru vreau să vă vorbesc.

Eu nu sunt aşa. Felul meu de’a fi nu e tocmai cel mai corect, de altfel, ştiu că nu e cel mai corect. Da, eu nu vorbesc murdar, nu vorbesc vulgar. Am învăţat să’i respect pe ceilalţi, am învăţat să tac atunci când ceilalţi mă acuză şi sunt vinovată, dar am învăţat să lupt atunci când dreptatea e de partea mea. Am încercat să’mi păstrez calmul şi am reuşit să’i ascult pe ceilalţi atunci când cineva îmi vorbeşte şi chiar am încercat să îi ajut, totuşi, trebuie să menţionez că uneori sunt egoistă. Calitatea mea? Ei bine, spun totul pe faţă, sunt prea directă. Nu pot adaug calităţi acolo unde ele nu există.

Părerea mea în ceea ce priveşte religia? Consider că religia e încercarea de’a transforma lumea într’un mai bună, de fapt, acesta este scopul. Probabil reuşeşte, căci există persoane cărora chiar le e frică de judecata de apoi. Oricum ar fi, ştiu că undeva există. Ce există şi unde? Ei, cineva care veghează asupra noastră. Nu ştiu exact ce! Ceva Divin, un suflet..ceva deasupra tuturor sau poate ceva comun, dar cu o putere nemăsurabilă. Oamenii sunt aceia care închid ochii cu scopul de’a evita adevărul, căci de cele mai multe ori acesta doare. Unora le convine să sufere în tăcere decât să înfrunte adevărul sau să dea faţă în faţă cu dreptatea!

Aş vrea să spun “cu siguranţă”, însă cine sunt eu ca să afirm ceva ce nu cunosc? Totuşi, nu cred că sărbătorile de Paşti reprezintă o simplă poveste scrisă cu sânge sau ceva de genu, nicidecum. Nu sunt de părere că acesta ar fi un mit. Ceea ce numesc eu mit e povestea cu iepuraşul şi cadourile. Desigur, nu pot nega faptul că îmi face plăcere să primesc un cadou de Paşti, probabil pentru că aşa s’a întâmplat în fiecare an, adică primeam şi primesc cadou. Evident, iepuraşul de ciocolată nu poate lipsi! Mi se pare puţin ciudat faptul că nu toate popoarele sărbătoresc această sărbătoare. Mai există un lucru care mă enervează. Mainile îmi sunt în cufărul amintirilor, căutând cu disperare ceea ce vreau să susţin, de Paşti primeam ouă roşii! Nu îmi puteam imagina ouăle de Paşţi într’o altă culoare. În ziua de azi, ouăle sunt vopsite în aproximativ patru culori: galben, verde, albastru şi abia apoi rosu. Încerc să găsesc un răspuns şi nu îmi vine niciunul în minte. Nu văd Paştele a fi un basm, căci mie mi s’a spus şi am crescut cu ideea că Paştele e o sărbătoare religioasă.

Pur şi simplu aş vrea să dau timpul înapoi. Da, vine Paştele, dar nu simt nimic, absolut nimic! Când eram copil, ştiam să mă bucur, ştiam să zămbesc sau râdeam, chiar râdeam de fericire. Sărbătorile erau lumea mea, o lume de vis la care visam zi de zi. Nu ştiu când s’a spulberat acea lume, poate nu a existat decât în mintea şi sufletul meu de copil. Nu ştiu cine a îndrăsnit să’mi fure ceea ce iubeam cel mai mult. Să fie oare timpul? Nu, căci eu vreau să cred că timpul e aliatul meu. Lui îi întind mâna, el îmi cuprinde palma şi o pune în palmele lui mari. Împreună zburăm departe, departe de ceea ce e realitate şi ceea ce e vis, zburăm în infinit. Iubeam cadourile şi ştiam să mă bucur de ele. Îmi amintesc nerăbdarea mea de a o ajuta pe mama la vopsitul ouălor, dar nu mă lăsa, eram prea mică. Eu stăteam şi o priveam. Mereu mi’a plăcut să o privesc şi să’i admir îndemânarea cu care lucra şi încă lucrează. Doamne.. Cât de fericită eram când primeam un ou roşu de Paşti, eram toată un zâmbet. Ştii, eu chiar săream în sus de bucurie, iar mama, draga mea mama! Mă privea şi îmi zâmbea, dar ştiu că în adâncul sufletului ei zăcea o bucurie la fel de mare precum a mea, poate chiar mai mare, căci fetita ei era fericită. Ce poate fi mai frumos decât zâmbetul cald al propriului tău copil?

Depinde cum priveşti lucrurile.. Sărbătorile de Paşti sunt un basm pentru mine, pentru că atunci unele persoane încearcă să fie mai bune şi chiar apreciez efortul lor. Îmi place să văd cum sărbătorile unesc familiile, atunci toţi încearcă să fie acasă, împreună cu cei dragi. Insă nu pot spune că e un basm din punct de vedere religios. Nu! Din puţinele mele cunoştinţe şi credinţa pe care o port în suflet, pot spune că Paştele nu e un basm ci realitate, o realitate pe care mulţi dintre noi o neagă pe zi ce trece. Probabil că cei ce o neagă, o fac deoarece ei nu sunt capabili de un  asemenea sacrificiu. Să nu uităm, Iisus a fost om ca şi noi, iar iubirea lui faţă de noi a fost foarte mare,acest lucru reiese chiar din faptele lui, din tot ceea ce a facut El pentru noi. Cine acceptă azi ca celalalt să’şi bata joc de el? Nimeni! Azi, mulţi ridică mâna la parinţi sau, şi mai dureros, îşi bat proprii părinţi. Cum să fie un basm toată răutatea care ne inconjoară? Ceea ce vedem azi, exista şi atunci. Nu, nu e basm, dar unora le convine să îl numească aşa. Ei bine, e realitate! Trezeşte’te! Ştiu că e plăcut să ne închidem într’un vis, în visul nostru totul e aşa cum noi promitem a fi, doar că viaţa e mult mai mult decât o simplă promisiune!

Ceea ce contează cu adevărat e doar ziua de azi, iar dacă stai otrăvindu’ţi sufletul cu micile probleme care ţi se ivesc în cale, la rândul lui, sufletul te va otrăvi pe tine. Acceptă adevărul oricat de dureros ar fi, căci da, adevărul poate produce răni adânci, însă ceea ce te ucide cu adevărat sunt minciunile.

Unde sunt eu şi care e scopul meu? Eu caut un Inger. Pentru mine el e iubire şi pace, el e liniştea mea sufletească. Intr’o zi, îl voi găsi, iar în acea zi, chiar eu însămi voi deveni unul, voi fi doar iubire, căci viaţa însăşi e iubire.